"Nouvelle Vague" - Childish thoughts about life and death

O alta zi s-a scurs din aceasta viata nesemnificativa. A inceput ca oricare alta, intrand la servici la o ora destul de matinala, cand toti oamenii se afla prinsi in lumea viselor, continuand intr-o oarecare monotonie, desi aflandu-ma intr-o stare buna de spirit, nu pot nega ca e o senzatie de apasare accentuata in adancul acestui suflet. Astfel, dispozitia a inceput sa sufere o represiune accentuata, ducand la o decadere rapida ajungand pana aproape de punctul de a nu mai merge la concertul "Nouvelle Vague".Ma bucur insa ca nu am luat aceasta decizie, fiind cel mai intens concert la care am fost de mult timp incoace. O muzica cu o implicare asa de intensa in care melodiile, artistii si spectatorii se contopesc devenind Arta, Viata, Emotii, Ganduri, Vise. Toate aceste elemente te aduc la lacrimi, iti dau fiori in intregul corp, te fac sa oftezi din adancul inimii, dar in acelasi timp iti ofera o pace interioara, fie si ea temporara, un mic refugiu din calea eternei furtuni in centrul careia ne aflam pe veci prinsi.

In drum spre casa, am luat-o pe jos o distanta de aproximativ 3 kilometri, o distanta pe care in mod normal o parcurgeam in 20-25 de minute, in seara aceasta mi-a luat dublu. Pentru prima data dupa mult timp am simtit ca iarasi ma aflu intr-un spatiu atemporal, in care doar ritmul meu conteaza si ramane neschimbat, necontand ce face lumea din jur.

Deocamdata aceasta postare ramane neterminata deoarece abia mai imi tin ochii deschisi dar promit sa o termin in dimineata ce urmeaza. Fie ca stelele sa va aduca in soapta noptii binecuvantari si sa va ofere liniste sufleteasca.

Ma regasesc din nou in fata calculatorului, cu 2 ore de pierdut intre curse, gandindu-ma ca poate reusesc sa termin ce am inceput aseara. Ramasesem la acea plimbare minunata, care ofera toate premisele pentru clarviziune in ganduri si simtiri. Am apucat sa ma gandesc la foarte multe lucruri care ma deranjau si imi ofereau o senzatie de disconfort.

Toate persoanele imi spun sa ma implic intr-o relatie, cateodata cred ca se fac chiar presiuni asupra acestui fapt. Dar aseara mi-am dat seama de un fapt : "Unui suflet ii trebuie o viata ca sa se nasca, inca una pentru a-si petrece copilaria, o alta pentru adolescenta, si nenumarate altele pentru a se maturiza, a-si gasi scopul existentei sale si a se implini, si pentru a-si gasi perechea...restul eternitatii ramanand sa fie petrecut in implinire si in bucurie totala, fara limite, fara mistere, fara intrebari sau obligatii, ci doar fericire si serenitate." In ce moment ne aflam fiecare dintre noi, ramane la atitudinea fiecaruia dintre noi pentru a ne gandi si medita asupra deciziei. Poate ca intr-o anumita maniera e irelevanta si concluzia la care ajungem, pentru ca ne putem afla in mai multe puncte deodata. Ce ne-am face daca am ajunge la acea concluzie? Innebunim? Ne panicam si ne speriem? Sau incercam sa ne continuam viata prin toate prismele la fel ca si inainte.

In plus de ce intotdeauna lumea incearca sa ne schimbe, incepand cu propria familie si cu cei mai buni prieteni si pana la colegi si straini. Cateodata schimbarea e binevenita, dar alteori trebuie pur si simplu sa fim sprijiniti in orice decizie am lua, indiferent de cat de nebuneasca poate fi ea si neavand nici un sens. Multe persoane imi zic sa revin cu picioarele pe pamant si sa ma trezesc la realitate. Dar ce se intampla daca ar gresi? Daca ceea ce imi trebuie de fapt ar trebui sa fie o trezire la fantezie. Pana la urma ce este lumea in care traim? Traim fantezia intr-o realitate cruda? Sau visurile si sperantele sunt realitatea noastra intr-o existenta iluzorie. Ramane ca fiecare dintre noi sa afle acest lucru pe propria-i piele.

Multe persoane spun ca oamenii se schimba cu timpul. Au doar partial dreptate. Dupa opinia personala, as putea zice ca nu ne schimbam ci doar evoluam, iar evolutia nu e o schimbare. Intotdeauna daca ramanem sinceri si loiali spiritului si inimii noastre, chiar desi in multe ori vom ajunge in situatii care par fara scapare, de parca am fi prinsi intr-un labirint fara iesire si am fi oprimati de toate simturile lasandu-ne fara speranta, intotdeauna inima ne va arata calea si ne va ghida spre iesire.

Si fiindca am tot vorbit numarul de vieti, sa punem si un pic problema de cate ori moare un om doar pe durata unei singure vieti. Fiecare pierdere, deceptie, oftat, indragostire, pasiune care isi gasesc sfarsitul la un moment dat fac ca pentru o anumita perioada sufletul sa moara. DAR, pentru fiecare moarte exista intodeauna ceva care cauzeaza renasterea sufletului, o lumina care era poate fada inainte de trecerea momentana in nefiinta foloseste aceasta perioada ca pe una de tranzitie, trecand printr-o metamorfoza complexa, iar in momentul renasterii lumina devine orbitoare facand ca orice umbra de intuneric sa dispara din jurul ei si a celor cu care intra in contact.

Ar fi multe alte subiecte de discutat, dar trebuie sa mai lasam si pentru alte zile, desi trebuie sa recunosc ca as putea sa pierd notiunea timpului in fata calculatorului lasand ca toata fiinta mea sa isi gaseasca drumul pe aceasta "hartie" virtuala.

Inchei prin a va ura toate cele bune si ce e cel mai important, sa fiti sanatosi, fericiti si iubiti cu adevarat. Fie ca razele soarelui sa va incalzeasca inimile chiar si atunci cand pare ca acest lucru pare imposibil.