Ma regasesc din nou in fata calculatorului, tarziu in noapte, precum o himera care dispare atunci cand rasare soarele. Singur la servici din nou...un charter care are si o intarziere si se pare ca voi pleca in jurul orelor 3 spre casa...In concluzie, destul timp sa las furtuna continua din sufletul meu sa isi gaseasca drumul catre aceste randuri...
Imi este rusine sa spun dar am uitat complet de ziua de nastere a surorii mele de suflet. A fost pe 19 Noiembrie, iar eu abia mi-am amintit 6 zile mai tarziu...De obicei mie nu mi se intampla sa uit zilele de nastere a acelor persoane care le consider apropiate, si pot fi numarate pe degete. I-am promis ca voi dedica o intrare in acest blog pentru ea, pentru a-mi cere scuze si a-i face un mic cadou de ziua ei.
Ma gandesc cu drag prima data cand ne-am intalnit, eram in bancile facultatii, dupa primul curs, si bineinteles ca ea s-a prezentat prima. Ca intotdeauna, eu sufeream de oroarea introducerii fata de alte persoane. Nu stiu, poate sunt eu de vina dar mi se pare intotdeauna partea cu "Imi pare bine" sau "Incantat" o mare falsitate din partea ambelor parti implicate. Este doar o formalitate, iar acele cuvinte isi pierd semnificatia lor, demult avand poate una mult mai adanca. In primul rand nu inteleg motivul sa spui imi pare bine sau incantat unor persoane pe care cel mai probabil nu le vei mai intalni tot restul vietii, in al doilea rand poate instinctul iti dicteaza ca acea persoana este una in prezenta careia te simti inconfortabil, pe care nu o agreezi. Mi se pare cea mai mare ipocrizie posibila in aceasta lume in care ipocrizia este precum aerul. Un om daca nu este ipocrit, nu poate respira sau exista...si din multe puncte de vedere recunosc ca si eu in multe situatii poate de-a lungul timpului am fost ipocrit...inca mai sunt si probabil ca o sa mai fiu multa vreme de acum inainte...tocmai pentru ca aceasta lume nu este una pentru mine, nu pot sa las toate laturile personalitatii mele sa zburde libere prin lume pentru ca probabil as suferi si as fi ranit de prea multe persoane...desi sper ca intr-o zi fantezia mea sa devina realitatea in care traiesc.
Intorcandu-ma la surioara mea si la ce mi-a zis acum vreo saptamana-doua sa nu mai traiesc in fantezie si sa nu mai alerg dupa fantasme si sa traiesc clipa cu persoanele care imi sunt in jur si care ma plac pentru ceea ce sunt. Ideea este ca nimeni nu ma cunoaste asa cum sunt eu in realitate. Ar fi mult prea multe laturi la o intensitate mult prea mare, si sincer nu stiu daca as rezista si eu la acea multitudine de personalitati toate dezlantuite. Am stat si am reflectat mult asupra acestei remarci care m-a lovit drept in suflet, mai ales venind din partea ei. Desi am realizat ca ea imi doreste doar sa fiu fericit si ca nu suporta sa ma vada ca sufar atata, asta nu inseamna ca nu a durut. Si incapatanat cum sunt am ajuns la niste concluzii prin care evidentiaza practic tot punctul meu de vedere.
1. Un vis oricat de nebunesc si de imposibil ar fi el, devine realitate atunci cand acesta se implineste.
2. O iluzie inceteaza a mai fi iluzie atunci cand ea transcende catre realitate umanitatii.
3. O fantezie pusa in aplicare nu mai ramane in domeniul fantastic, ci si ea se transpune in veridicitate.
exibila, precum
Din toate cele trei concluzii reiese un singur lucru. Realitatea este flexibila, precum cursul unui rau de la punctul de unde izvoraste, din inima unui munte, care rupe bariera spatiu-timp pana la varsarea acestuia intr-un ocean infinit...
Pe timpul acestor 4 ani de facultate, surioara mea mi-a fost printre singurele daca nu chiar singurul sprijin moral cu adevarat pe care l-am avut in viata mea. O adevarata temelie pe care poti construi o noua viata. De multe ori viata nu asteapta sa ajungi din nou la suprafata din infinitul abis si te arunca inapoi in adancuri, cam asa mi s-a intamplat si mie de nenumarate ori, iar daca nu era ea acolo sa imi asculte toate problemele, netinand cont ca sunt nesemnificative sau ca sunt foarte grave, cu siguranta nu as mai fi fost in toate deplinatatile mintale acum. Intotdeauna ea era cea care era cu picioarele pe pamant, iar eu cel aerian. M-a impins de la spate pentru a duce fiecare lucru de care ma apucam la bun sfarsit, m-a certat atunci cand faceam prostii sau luam decizii necugetate, m-a incurajat in visurile mele cele mai nebunesti.
Mi-a fost cel mai bun prieten pe care l-am putut avea in acesti 4 ani, si pentru asta ii voi ramane pentru totdeauna recunoscator, oriunde ne vor purta drumurile vietilor noastre. Intotdeauna va ramane in inima mea, ca o sora mai mare pentru toate vremurile cand mi-a fost alaturi, ci ca o surioara mai mica, pentru caldura si bunatatea din sufletul ei...
Deocamdata, va trebui sa inchei, dar o sa revin cu o noua filozofie in care o sa las mintea sa imi zburde si sa abereze cat va dori ea...Este singurul lucru in aceasta existenta de care ma mai pot bucura...
miercuri, 26 noiembrie 2008
duminică, 23 noiembrie 2008
"Nouvelle Vague" - Childish thoughts about life and death
O alta zi s-a scurs din aceasta viata nesemnificativa. A inceput ca oricare alta, intrand la servici la o ora destul de matinala, cand toti oamenii se afla prinsi in lumea viselor, continuand intr-o oarecare monotonie, desi aflandu-ma intr-o stare buna de spirit, nu pot nega ca e o senzatie de apasare accentuata in adancul acestui suflet. Astfel, dispozitia a inceput sa sufere o represiune accentuata, ducand la o decadere rapida ajungand pana aproape de punctul de a nu mai merge la concertul "Nouvelle Vague".Ma bucur insa ca nu am luat aceasta decizie, fiind cel mai intens concert la care am fost de mult timp incoace. O muzica cu o implicare asa de intensa in care melodiile, artistii si spectatorii se contopesc devenind Arta, Viata, Emotii, Ganduri, Vise. Toate aceste elemente te aduc la lacrimi, iti dau fiori in intregul corp, te fac sa oftezi din adancul inimii, dar in acelasi timp iti ofera o pace interioara, fie si ea temporara, un mic refugiu din calea eternei furtuni in centrul careia ne aflam pe veci prinsi.
In drum spre casa, am luat-o pe jos o distanta de aproximativ 3 kilometri, o distanta pe care in mod normal o parcurgeam in 20-25 de minute, in seara aceasta mi-a luat dublu. Pentru prima data dupa mult timp am simtit ca iarasi ma aflu intr-un spatiu atemporal, in care doar ritmul meu conteaza si ramane neschimbat, necontand ce face lumea din jur.
Deocamdata aceasta postare ramane neterminata deoarece abia mai imi tin ochii deschisi dar promit sa o termin in dimineata ce urmeaza. Fie ca stelele sa va aduca in soapta noptii binecuvantari si sa va ofere liniste sufleteasca.
Ma regasesc din nou in fata calculatorului, cu 2 ore de pierdut intre curse, gandindu-ma ca poate reusesc sa termin ce am inceput aseara. Ramasesem la acea plimbare minunata, care ofera toate premisele pentru clarviziune in ganduri si simtiri. Am apucat sa ma gandesc la foarte multe lucruri care ma deranjau si imi ofereau o senzatie de disconfort.
Toate persoanele imi spun sa ma implic intr-o relatie, cateodata cred ca se fac chiar presiuni asupra acestui fapt. Dar aseara mi-am dat seama de un fapt : "Unui suflet ii trebuie o viata ca sa se nasca, inca una pentru a-si petrece copilaria, o alta pentru adolescenta, si nenumarate altele pentru a se maturiza, a-si gasi scopul existentei sale si a se implini, si pentru a-si gasi perechea...restul eternitatii ramanand sa fie petrecut in implinire si in bucurie totala, fara limite, fara mistere, fara intrebari sau obligatii, ci doar fericire si serenitate." In ce moment ne aflam fiecare dintre noi, ramane la atitudinea fiecaruia dintre noi pentru a ne gandi si medita asupra deciziei. Poate ca intr-o anumita maniera e irelevanta si concluzia la care ajungem, pentru ca ne putem afla in mai multe puncte deodata. Ce ne-am face daca am ajunge la acea concluzie? Innebunim? Ne panicam si ne speriem? Sau incercam sa ne continuam viata prin toate prismele la fel ca si inainte.
In plus de ce intotdeauna lumea incearca sa ne schimbe, incepand cu propria familie si cu cei mai buni prieteni si pana la colegi si straini. Cateodata schimbarea e binevenita, dar alteori trebuie pur si simplu sa fim sprijiniti in orice decizie am lua, indiferent de cat de nebuneasca poate fi ea si neavand nici un sens. Multe persoane imi zic sa revin cu picioarele pe pamant si sa ma trezesc la realitate. Dar ce se intampla daca ar gresi? Daca ceea ce imi trebuie de fapt ar trebui sa fie o trezire la fantezie. Pana la urma ce este lumea in care traim? Traim fantezia intr-o realitate cruda? Sau visurile si sperantele sunt realitatea noastra intr-o existenta iluzorie. Ramane ca fiecare dintre noi sa afle acest lucru pe propria-i piele.
Multe persoane spun ca oamenii se schimba cu timpul. Au doar partial dreptate. Dupa opinia personala, as putea zice ca nu ne schimbam ci doar evoluam, iar evolutia nu e o schimbare. Intotdeauna daca ramanem sinceri si loiali spiritului si inimii noastre, chiar desi in multe ori vom ajunge in situatii care par fara scapare, de parca am fi prinsi intr-un labirint fara iesire si am fi oprimati de toate simturile lasandu-ne fara speranta, intotdeauna inima ne va arata calea si ne va ghida spre iesire.
Si fiindca am tot vorbit numarul de vieti, sa punem si un pic problema de cate ori moare un om doar pe durata unei singure vieti. Fiecare pierdere, deceptie, oftat, indragostire, pasiune care isi gasesc sfarsitul la un moment dat fac ca pentru o anumita perioada sufletul sa moara. DAR, pentru fiecare moarte exista intodeauna ceva care cauzeaza renasterea sufletului, o lumina care era poate fada inainte de trecerea momentana in nefiinta foloseste aceasta perioada ca pe una de tranzitie, trecand printr-o metamorfoza complexa, iar in momentul renasterii lumina devine orbitoare facand ca orice umbra de intuneric sa dispara din jurul ei si a celor cu care intra in contact.
Ar fi multe alte subiecte de discutat, dar trebuie sa mai lasam si pentru alte zile, desi trebuie sa recunosc ca as putea sa pierd notiunea timpului in fata calculatorului lasand ca toata fiinta mea sa isi gaseasca drumul pe aceasta "hartie" virtuala.
Inchei prin a va ura toate cele bune si ce e cel mai important, sa fiti sanatosi, fericiti si iubiti cu adevarat. Fie ca razele soarelui sa va incalzeasca inimile chiar si atunci cand pare ca acest lucru pare imposibil.
In drum spre casa, am luat-o pe jos o distanta de aproximativ 3 kilometri, o distanta pe care in mod normal o parcurgeam in 20-25 de minute, in seara aceasta mi-a luat dublu. Pentru prima data dupa mult timp am simtit ca iarasi ma aflu intr-un spatiu atemporal, in care doar ritmul meu conteaza si ramane neschimbat, necontand ce face lumea din jur.
Deocamdata aceasta postare ramane neterminata deoarece abia mai imi tin ochii deschisi dar promit sa o termin in dimineata ce urmeaza. Fie ca stelele sa va aduca in soapta noptii binecuvantari si sa va ofere liniste sufleteasca.
Ma regasesc din nou in fata calculatorului, cu 2 ore de pierdut intre curse, gandindu-ma ca poate reusesc sa termin ce am inceput aseara. Ramasesem la acea plimbare minunata, care ofera toate premisele pentru clarviziune in ganduri si simtiri. Am apucat sa ma gandesc la foarte multe lucruri care ma deranjau si imi ofereau o senzatie de disconfort.
Toate persoanele imi spun sa ma implic intr-o relatie, cateodata cred ca se fac chiar presiuni asupra acestui fapt. Dar aseara mi-am dat seama de un fapt : "Unui suflet ii trebuie o viata ca sa se nasca, inca una pentru a-si petrece copilaria, o alta pentru adolescenta, si nenumarate altele pentru a se maturiza, a-si gasi scopul existentei sale si a se implini, si pentru a-si gasi perechea...restul eternitatii ramanand sa fie petrecut in implinire si in bucurie totala, fara limite, fara mistere, fara intrebari sau obligatii, ci doar fericire si serenitate." In ce moment ne aflam fiecare dintre noi, ramane la atitudinea fiecaruia dintre noi pentru a ne gandi si medita asupra deciziei. Poate ca intr-o anumita maniera e irelevanta si concluzia la care ajungem, pentru ca ne putem afla in mai multe puncte deodata. Ce ne-am face daca am ajunge la acea concluzie? Innebunim? Ne panicam si ne speriem? Sau incercam sa ne continuam viata prin toate prismele la fel ca si inainte.
In plus de ce intotdeauna lumea incearca sa ne schimbe, incepand cu propria familie si cu cei mai buni prieteni si pana la colegi si straini. Cateodata schimbarea e binevenita, dar alteori trebuie pur si simplu sa fim sprijiniti in orice decizie am lua, indiferent de cat de nebuneasca poate fi ea si neavand nici un sens. Multe persoane imi zic sa revin cu picioarele pe pamant si sa ma trezesc la realitate. Dar ce se intampla daca ar gresi? Daca ceea ce imi trebuie de fapt ar trebui sa fie o trezire la fantezie. Pana la urma ce este lumea in care traim? Traim fantezia intr-o realitate cruda? Sau visurile si sperantele sunt realitatea noastra intr-o existenta iluzorie. Ramane ca fiecare dintre noi sa afle acest lucru pe propria-i piele.
Multe persoane spun ca oamenii se schimba cu timpul. Au doar partial dreptate. Dupa opinia personala, as putea zice ca nu ne schimbam ci doar evoluam, iar evolutia nu e o schimbare. Intotdeauna daca ramanem sinceri si loiali spiritului si inimii noastre, chiar desi in multe ori vom ajunge in situatii care par fara scapare, de parca am fi prinsi intr-un labirint fara iesire si am fi oprimati de toate simturile lasandu-ne fara speranta, intotdeauna inima ne va arata calea si ne va ghida spre iesire.
Si fiindca am tot vorbit numarul de vieti, sa punem si un pic problema de cate ori moare un om doar pe durata unei singure vieti. Fiecare pierdere, deceptie, oftat, indragostire, pasiune care isi gasesc sfarsitul la un moment dat fac ca pentru o anumita perioada sufletul sa moara. DAR, pentru fiecare moarte exista intodeauna ceva care cauzeaza renasterea sufletului, o lumina care era poate fada inainte de trecerea momentana in nefiinta foloseste aceasta perioada ca pe una de tranzitie, trecand printr-o metamorfoza complexa, iar in momentul renasterii lumina devine orbitoare facand ca orice umbra de intuneric sa dispara din jurul ei si a celor cu care intra in contact.
Ar fi multe alte subiecte de discutat, dar trebuie sa mai lasam si pentru alte zile, desi trebuie sa recunosc ca as putea sa pierd notiunea timpului in fata calculatorului lasand ca toata fiinta mea sa isi gaseasca drumul pe aceasta "hartie" virtuala.
Inchei prin a va ura toate cele bune si ce e cel mai important, sa fiti sanatosi, fericiti si iubiti cu adevarat. Fie ca razele soarelui sa va incalzeasca inimile chiar si atunci cand pare ca acest lucru pare imposibil.
vineri, 21 noiembrie 2008
Instincts & Confusion
Inca o seara minunata de vineri petrecuta la servici. Zeci de pasageri care mai de care mai necivilizati, cu mici exceptii totusi, intr-atat cat sa imi permita sa termin ziua de munca intr-o dispozitie relativ buna. Ideea de a crea acest blog a venit in drumul spre casa, o mica plimbare de circa 5 minute. Ramasesem uimit de o intamplare : Toata viata m-am bazat pe instinct. Stiti cum este cand e singura piatra de baza din cadrul proceselor cognitive si afective, acel liant care iti permite sa iei deciziile corecte fara sa te afunzi in situatii fara iesire, de multe ori jenante pentru toate persoanele implicate.
Mintea a intrat intr-o stare vegetativa din care doar inima o mai poate scoate. Numai ca o persoana a reusit sa patrunda prin toate mastile exact cum reuseste o raza de lumina sa strapunga eternul intuneric si sa dezghete un suflet pierdut. Iar eu, din cate imi dau seama, am devenit terifiat. Speriat de moarte ca poate as iesi din cochilia mea si as fi ranit din nou. In momentul acela instinctul a creat o defensiva si mai puternica, impenetrabila de data asta, numai ca acum pretul platit a fost prea mare. Lasitatea se plateste scump. Incapacitatea mea de a recunoaste ceea ce sunt si ceea ce simt a dus la uciderea instinctului si a sufletului. Nu mai simt nimic pentru nimeni. Si asta ma sperie cel mai mult.
Sunt la o rascruce importanta in viata si in momentul acesta nu vad decat 2 alternative :
1.) astept totul sa decurga de la sine, fara sa fac nimic in sensul asta, desi este cea mai grea decizie pe care ash putea-o lua in acest moment;
2.) plec in cautarea unor himere, gandindu-ma daca exista ceva inainte de instinct, un instrument pe care il poti folosi in vremuri negre cum sunt acestea;
Nu stiu ce sa mai zic...Las noaptea sa fie un sfetnic bun si sa aduca liniste si pace in acest suflet torturat de prea multe cautari si raspunsuri. Fie ca ingerii sa vegheze asupra tuturor.
Este lucrul care vine inainte de orice emotie si de orice gand. Instinctul este acel lucru care iti da raspunsul - DA sau NU - in orice situatie si despre orice persoana. Ce se intampla in momentul in care instinctul ajunge intr-un punct mort? Cand nu te mai poti baza pe el sa te scoata din bucluc? Cand emotiile si gandurile il sugruma lasandu-l fara aer? Acesta se pierde in negura zilelor de toamna in care ne gasim. In momentul acesta stau si ma intreb ingrijorat : "Exista o solutie din aceasta dilema existentiala?" Pana acum el era chintesenta fiintei mele, in mai bine de 22 ani nu a gresit niciodata despre nimic, iar acum ma simt de parca si singurul lucru care imi dadea o oarecare siguranta in aceasta lume sordida a murit.
Mintea a intrat intr-o stare vegetativa din care doar inima o mai poate scoate. Numai ca o persoana a reusit sa patrunda prin toate mastile exact cum reuseste o raza de lumina sa strapunga eternul intuneric si sa dezghete un suflet pierdut. Iar eu, din cate imi dau seama, am devenit terifiat. Speriat de moarte ca poate as iesi din cochilia mea si as fi ranit din nou. In momentul acela instinctul a creat o defensiva si mai puternica, impenetrabila de data asta, numai ca acum pretul platit a fost prea mare. Lasitatea se plateste scump. Incapacitatea mea de a recunoaste ceea ce sunt si ceea ce simt a dus la uciderea instinctului si a sufletului. Nu mai simt nimic pentru nimeni. Si asta ma sperie cel mai mult.
Sunt la o rascruce importanta in viata si in momentul acesta nu vad decat 2 alternative :
1.) astept totul sa decurga de la sine, fara sa fac nimic in sensul asta, desi este cea mai grea decizie pe care ash putea-o lua in acest moment;
2.) plec in cautarea unor himere, gandindu-ma daca exista ceva inainte de instinct, un instrument pe care il poti folosi in vremuri negre cum sunt acestea;
Nu stiu ce sa mai zic...Las noaptea sa fie un sfetnic bun si sa aduca liniste si pace in acest suflet torturat de prea multe cautari si raspunsuri. Fie ca ingerii sa vegheze asupra tuturor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
